miercuri, 19 ianuarie 2011

marți, 3 noiembrie 2009

POATE....

Poate voi invata sa plang cu capul in maini, sa nu mai acord credit oamenilor, sa pot respira fara sa fiu asfixiat de intoleranta semenilor. Poate, voi invata sa tac si sa ascult inima mea, sa nu mai primesc lovitura dupa lovitura, poate..................... Acum nu sunt capabil sa reactionez in nici un fel, sunt frunza in vant, vanare de vant, rasu-plansu, sunt tot ce poate fi inafara de a fi om, simt cum ma prabusesc, si ca de fiecare data imi doresc sa cad cu stil si eleganta, oare voi mai putea ? Poate am sa ma mai ridic inca odata si inca odata, niciodata nu-mi voi pierde increderea, dar sunt istovit. Poate am sa mai caut fericirea, iluzia ei, acum nu simt decat umbra mea facand pata de culoare lumii. Nu pot sa mai suport toate rautatile lumii. Mi-e dor de mine, de magiile mele, de tot ce am oferit neconditionat, si mai astept plata pentru iubirea mea inexpugnabila de oameni, poate.... Poate nu am crezut in zadar in lumina si iubire, poate... Poate toate caile inchise se voi mai deschide odata, poate... Poate nu voi mai fi singur, poate voi mai vedea inca odata candoarea ochilor de copil, poate... Poate voi mai reusi vreodata sa merg cu pasii mei siguri, sau poate.... Nu voi mai deschide niciodata cupa de clestar a amagirilor, sau poate... Voi mai zbura vreodata ? Poate.... Cat de netrebnic am ajuns ! Poate voi fi iubit si eu vreodata ! Poate.... Poate voi mai avea energia sa recladesc ce se darama intr-o clipa, din nerabdare si din prost inteles, poate... Imi voi spala aripile batrane cu roua diminetii si poate voi mai incerca sa zbor macar odata, poate voi avea etica necesara sa inchei zborul prin frangerea lui ca pilda semenilor mei, poate...

joi, 9 iulie 2009


Tot ceea ce poţi face, sau visa că poţi face, începe acum. Curajul are geniu, putere şi magie în el. Începe acum. Johann Wolfgang Goethe

duminică, 4 ianuarie 2009

LA MULTI ANI, 2009 !



Prietenia poate fi inteleasa ca o unitate de sentimente, simpatii, idei comune sau mai putin comune, de principii prin care se apropie doua sau mai multe persoane.
Prietenia poate fi inteleasa ca o profunda apropiere sufleteasca. Oricine doreste sa aiba un prieten bun, caruia sa i se poata destainui. Dar cati dintre noi il poate asculta cu tot sufletul si poate chiar ajuta pe acel "timid"? Timiditatea este o infirmitate. De multe ori relatia de prietenie dintre doua sau mai multe persoane este luata in ras de catre ceilalti. Este de ajuns o privire pentru ca sincerul sentiment de simpatie sa incolteasca. De ce nu stim cu totii sa apreciem prietenia adevarata cu ochii sufletului si nu doar a fizicului? "Un om frumos este o bijuterie care in timp se uzeaza, iar un om bun este si ramane vesnic o comoara."
De cine ne ascundem oare? De noi insine. Oare intelegem toti sensul cuvantului prietenie? A fi prieten nu inseamna numai distractie si bani. Asta in niciun caz nu este o prietenie.
Este dificil in viata sa fii singur, sa nu ai un prieten caruia sa-i vorbesti, sa nu ai cu cine sa-ti imparti bucuriile, sa nu ai un umar pe care sa plangi (la nevoie). Este un dezastru sa n-ai cu cine sa razi, sa gandesti, sa meditezi.
Zambetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toti dorim si vrem sa avem prieten dar nu toti prietenii sunt buni...
Acel prieten bun, care nu te lasa la greu, caci despre acest prieten vreau sa vorbesc, cred ca are multe calitati ce trebuie amintite. Acest prieten bun este atent, stie sa observe cand ti-e greu, este acolo unde si cand ai nevoie. Este iubitor, stie sa mangaie, stie sa se comporte frumos, are capacitatea sa iubesca neconditionat, acest prieten nu va avea despre sine o parere mai buna, ci este egalul tau, acest bun prieten va avea intotdeauna usa deschisa si va fi gata sa te primeasca cu dragoste.
Pe drumul vietii, greu si anevoios, atunci cand intampini greutati acest prieten va sti sa se uite inapoi, sa se intoarca, sa iti dea mana, sa te ajute sa te ridici si mai mult sa te ajute sa mergi mai departe. Un prieten bun cred ca nu va cauta sa faca ce-i place lui, ci va cauta sa faca ce iti place si te ajuta pe tine.
Un bun prieten nu te va judeca si va gasi circumstante atenuante pentru tine, un bun prieten este langa tine si te va ajuta sa cauti solutii de rezolvare la problemele tale. Greutatile tale vor fi şi greutăţile lui, bucuriile tale vor fi şi bucuriile lui, va plange alături de tine si va rade alaturi de tine. El va sti sa simta alaturi de tine, cand vei fi bolnav el va simti durerea la fel ca tine. Acest prieten bun este bland, gentil si milos. Un bun prieten este capabil sa ierte si sa uite!
Un bun prieten nu te va jigni, nu iti va vorbi urat, un bun prieten nu te dezamageste, ci iti va fi credincios, nu se va preface niciodata.
Un bun prieten stie sa se ingrijeasca de tine, lipsa ta va fi completata de surplusul lui, ce este al lui este si al tau. Un bun prieten iti va da speranţa, un bun prieten te va face sa fii tare, un bun prieten te va ajuta sa vezi soarele ce se ascunde dincolo de norii negri, un bun prieten te va motiva pentru a merge mai departe atunci cand tu nu mai poti si nu mai vrei, cand vei dormi el va veghea asupra ta, cand vei fi pe drum te va apara, te va ocroti. Inima lui va bate in acelasi ritm ca si inima ta, acest prieten bun te va intelege si ingadui cu toate slabiciunile tale.
Acest prieten bun este gata, este pregatit chiar sa moara pentru tine...
E greu să il găseşti, dar dacă ai reuşit acest lucru cred că poţi fii fericit!
Da, multi dintre noi ne laudam ca toti din jurul nostru ne sunt prieteni si avem un mare numar de prieteni, dar cu siguranta acest lucru nu este real.
In general, prietenii nu se pot numara pe degetele de la o mana, deoarece adevaratul prieten este cel care iti este alaturi atat la bine cat si la greu.
Sunt oameni care sunt alaturi de ceilalti doar in momentele frumoase ale vietii, ce se petrec de-a lungul timpului, iar cand calalalt trece cel putin printr-un impas acestia ii intorc spatele brusc, pentru a nu-si complica viata cu problemele lui.
Un asfel de om nu se poate numi prieten adevarat. De obicei in ziua de azi, cei mai multi dintre oameni sunt falsi. Greu mai poti gasi un om cinstit din toate punctele de vedere.
Eu consider ca este prieten doar cel ce iti este alaturi la bine si la greu, se bucura de fericirea celuilalt si plange la suferinta acestuia.
Eu apreciez din tot sufletul o prietenie sincera si mi-as dori ca si ceilalti sa faca la fel, dar acest lucru este aproape imposibil.
Nu pot intelege de ce uneori suntem atat de rai si nu putem incerca sa avem un suflet mai bun, sa-i ascultam mai mult pe prietenii nostrii si sa-i sprijinim pe acestia din punct de vedere moral cel putin cand ei au nevoie de noi.
O vorba buna eu consider ca are valoarea unei comori morale pentru sufletul uman, dar din nefericire nu stim sa apreciem toti acest lucru.
..........................................
"Prietenia este rodul timpului, ii trebuie ani sa se coaca, in timp ce dragostea este ca fulgerul, uneori nascut din furtuna".(G.Garibaldi)
"Prietenia precede dragostea, apoi o imbogateste" (Marin Preda).

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa fi o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pase. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere. Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi. Am invatat ca nu conteaza ce ai in viata, ci pe CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul circa cateva minute. Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca ci cu ceea ce poti tu sa faci. Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva. Am invatat ca oricum ai taia orice lucru are doua fete. Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi. Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti. Am invatat ca eroii sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte. Am invatat ca sunt oameni care te iubesc dar nu stiu s-o arate. Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat. Dar nu am dreptul sa fiu si rau. Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta, iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata. Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii, cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti. Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii. Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc. Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale. Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit. Am invatat ca indiferent de consecinte cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata. Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti. Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede ... Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc ca sa pot sa fiu iubit.

miercuri, 29 octombrie 2008

Secretele lui Einstein, de Andrei Badin

Secretele lui Einstein
Data publicării:19 May 2008, 07:07

Două noi biografii, încă inedite în Spania, îl prezintă pe Albert Einstein ca pe un afemeiat care nu a ştiut să menţină relaţii stabile, nici cu femeile si nici cu copii săi, unul dintre ei schizofrenic, notează ziarul spaniol El Pais. Misterul ce înconjoară acest om încă se păstrează. O legendă spune că ochii lui Einstein sunt păstraţi după moartea sa (17 aprilie 1955) în seiful de maximă securitate al unei bănci din New York sau New Jersey. Patologul Thomas Stolz Harvey, care a realizat autopsia, a rămas cu creierul lui Einstein păstrat în două borcane în casa lui din Wichita, Kansas, timp de 23 de ani.Detalii in continuare:
Din El Pais:

"Ultimele două biografii ale geniului german ("Einstein, a biography", al scriitorului german Jurgen Neffe, şi "Einstein, his life and the universe", al jurnalistului şi fost director la Time, Walter Isaacson), se apropie periculos de viaţa, de soţiile sale (Mileva Maric şi Elsa Einstein), de amantele şi de fiii săi. În 2006 au fost dezvăluite 4.000 de scrisori private ale lui Einstein, explică Walter Isaacson, care prezintă un om foarte pasional, distrus de problemele vieţii familiale, în timp ce descoperea relativitatea generală. Pe scurt o istorie dramatică. Opera lui Jurgen Neffe schiţează un portret cu foarte multe clarobscururi: un om strălucit, dar instabil sentimental, care scrie scrisori intense de dragoste celor care îi vor deveni soţii, şi pe care apoi le trata cu duritate şi dispreţ; care căuta cu înfocare compania feminină în afara căsniciei; un bărbat prost bărbierit şi care nu ţinea seama de igienă, care se îmbrăca în aceeaşi zi la fel, care sforăia şi avea oroare de frizeri, soţia lui Elsa fiind obligată să-l tundă.(...)

Câteva pasaje din jurnalul unui prieten de familie sugerează că Einstein îşi bătea adesea soţia. Relatări provenite de la fiul său mai mare, Hans Albert, dovedesc faptul că era capabil să folosească forţa, notează biograful său. Dezvăluiri care a suscitat deja critici. "Din câte ştiu nu există probe care să ateste acest lucru", afirmă Jeroen van Dongen, cercetător la Institutul pentru Istorie şi Ştiinţă de la Universitatea din Utrech. Destinatarii scrisorilor sale Otto Nathan şi Helen Dukas (secretara personală a lui Einstein, care a murit în 1982), au pus piedici celor care au vrut să aibă acces la cele 42.000 de arhive şi nu este surprinzător că după moartea lui, în 1955, multe dintre documente au dispărut. Fără îndoială multe dintre cele care nu îl prezentau într-o lumină favorabilă. Pentru Walter Isaacson, noile scrisori arată că Einstein a avut cu Mileva o relaţie de dragoste şi ură. Era foarte deschis relaţiilor cu alte femei chiar şi după a doua căsnicie cu Elsa, scrie el. Einstein nu a avut o relaţie uşoară nici cu proprii copii. A avut o fiică nelegitimă cu Mileva, în 1901, cu doi ani înainte de a se căsători. Mileva a plecat în Serbia, unde a născut fata botezată Lieserl şi s-a întors în Elveţia fără ea. Se pare că Einstein nu a vrut să o recunoască; nu se ştie ce soartă a avut micuţa Lieserl. Einstein a fost un tată oscilant, alternând dragostea cu respingerea faţă de cei doi fii, Hans Albert (născut în 1904) şi Eduard (1910), cu o sănătate fragilă şi cu accese timpurii de schizofrenie.Această relaţie pendulară, afirmă Neffe, va produce daune ireparabile. La 29 iulie 1914 la ora 9 dimineaţa, Einstein se despărţea de Mileva şi de cei doi copii în gara din Anhalt, Berlín. Apoi, după cum avea să-i povestească lui Elsa, a plâns amarnic. Între septembrie şi noiembrie 1915, geniul său a explodat, deducând strălucit că gravitatea nu este o forţă ci o deformare spaţiu-timp în teoria asupra relativităţii. Totuşi sănătatea lui Eduard, doi ani mai târziu continua să-l tortureze. Einstein dădea vina pe sine pentru boala fiului său şi devenise un obsedat al geneticii. Până la urmă a dat vina pe soţia lui Mileva şi a refuzat să-şi mai vadă fiul. Există scrisori ale soţiei sale Mileva în care îl imploră să-şi vadă fiul. În 1927, Einstein îi scrie fiului său: "Deteriorarea rasei umane este un lucru rău, poate cel mai rău dintre lucruri. Crezi că tatăl tău a păcătuit? Dacă este aşa, iartă-mă pentru existenţa ta". Nici nu apucase să păşească pe pământ american şi Einstein s-a lovit de paranoia americană. El a fost chiar calificat drept neamţ bolşevic. A fost nevoit să dea explicaţii consulatului american din Berlin şi a ameninţat că îşi anulează călătoria dacă va fi taxat drept suspect. Ani mai târziu, în pofida celebrei misive scrise preşedintelui Roosevelt, avertizându-l că naziştii construiesc o bombă atomică şi încurajându-l să facă acelaşi lucru (ceea ce va recunoaşte apoi drept cea mai mare greşeală a sa), FBI lui Edgard Hoover l-a trecut pe lista neagră.