Secretele lui Einstein, de Andrei Badin

Secretele lui Einstein
Data publicării:19 May 2008, 07:07

Două noi biografii, încă inedite în Spania, îl prezintă pe Albert Einstein ca pe un afemeiat care nu a ştiut să menţină relaţii stabile, nici cu femeile si nici cu copii săi, unul dintre ei schizofrenic, notează ziarul spaniol El Pais. Misterul ce înconjoară acest om încă se păstrează. O legendă spune că ochii lui Einstein sunt păstraţi după moartea sa (17 aprilie 1955) în seiful de maximă securitate al unei bănci din New York sau New Jersey. Patologul Thomas Stolz Harvey, care a realizat autopsia, a rămas cu creierul lui Einstein păstrat în două borcane în casa lui din Wichita, Kansas, timp de 23 de ani.Detalii in continuare:
Din El Pais:

"Ultimele două biografii ale geniului german ("Einstein, a biography", al scriitorului german Jurgen Neffe, şi "Einstein, his life and the universe", al jurnalistului şi fost director la Time, Walter Isaacson), se apropie periculos de viaţa, de soţiile sale (Mileva Maric şi Elsa Einstein), de amantele şi de fiii săi. În 2006 au fost dezvăluite 4.000 de scrisori private ale lui Einstein, explică Walter Isaacson, care prezintă un om foarte pasional, distrus de problemele vieţii familiale, în timp ce descoperea relativitatea generală. Pe scurt o istorie dramatică. Opera lui Jurgen Neffe schiţează un portret cu foarte multe clarobscururi: un om strălucit, dar instabil sentimental, care scrie scrisori intense de dragoste celor care îi vor deveni soţii, şi pe care apoi le trata cu duritate şi dispreţ; care căuta cu înfocare compania feminină în afara căsniciei; un bărbat prost bărbierit şi care nu ţinea seama de igienă, care se îmbrăca în aceeaşi zi la fel, care sforăia şi avea oroare de frizeri, soţia lui Elsa fiind obligată să-l tundă.(...)

Câteva pasaje din jurnalul unui prieten de familie sugerează că Einstein îşi bătea adesea soţia. Relatări provenite de la fiul său mai mare, Hans Albert, dovedesc faptul că era capabil să folosească forţa, notează biograful său. Dezvăluiri care a suscitat deja critici. "Din câte ştiu nu există probe care să ateste acest lucru", afirmă Jeroen van Dongen, cercetător la Institutul pentru Istorie şi Ştiinţă de la Universitatea din Utrech. Destinatarii scrisorilor sale Otto Nathan şi Helen Dukas (secretara personală a lui Einstein, care a murit în 1982), au pus piedici celor care au vrut să aibă acces la cele 42.000 de arhive şi nu este surprinzător că după moartea lui, în 1955, multe dintre documente au dispărut. Fără îndoială multe dintre cele care nu îl prezentau într-o lumină favorabilă. Pentru Walter Isaacson, noile scrisori arată că Einstein a avut cu Mileva o relaţie de dragoste şi ură. Era foarte deschis relaţiilor cu alte femei chiar şi după a doua căsnicie cu Elsa, scrie el. Einstein nu a avut o relaţie uşoară nici cu proprii copii. A avut o fiică nelegitimă cu Mileva, în 1901, cu doi ani înainte de a se căsători. Mileva a plecat în Serbia, unde a născut fata botezată Lieserl şi s-a întors în Elveţia fără ea. Se pare că Einstein nu a vrut să o recunoască; nu se ştie ce soartă a avut micuţa Lieserl. Einstein a fost un tată oscilant, alternând dragostea cu respingerea faţă de cei doi fii, Hans Albert (născut în 1904) şi Eduard (1910), cu o sănătate fragilă şi cu accese timpurii de schizofrenie.Această relaţie pendulară, afirmă Neffe, va produce daune ireparabile. La 29 iulie 1914 la ora 9 dimineaţa, Einstein se despărţea de Mileva şi de cei doi copii în gara din Anhalt, Berlín. Apoi, după cum avea să-i povestească lui Elsa, a plâns amarnic. Între septembrie şi noiembrie 1915, geniul său a explodat, deducând strălucit că gravitatea nu este o forţă ci o deformare spaţiu-timp în teoria asupra relativităţii. Totuşi sănătatea lui Eduard, doi ani mai târziu continua să-l tortureze. Einstein dădea vina pe sine pentru boala fiului său şi devenise un obsedat al geneticii. Până la urmă a dat vina pe soţia lui Mileva şi a refuzat să-şi mai vadă fiul. Există scrisori ale soţiei sale Mileva în care îl imploră să-şi vadă fiul. În 1927, Einstein îi scrie fiului său: "Deteriorarea rasei umane este un lucru rău, poate cel mai rău dintre lucruri. Crezi că tatăl tău a păcătuit? Dacă este aşa, iartă-mă pentru existenţa ta". Nici nu apucase să păşească pe pământ american şi Einstein s-a lovit de paranoia americană. El a fost chiar calificat drept neamţ bolşevic. A fost nevoit să dea explicaţii consulatului american din Berlin şi a ameninţat că îşi anulează călătoria dacă va fi taxat drept suspect. Ani mai târziu, în pofida celebrei misive scrise preşedintelui Roosevelt, avertizându-l că naziştii construiesc o bombă atomică şi încurajându-l să facă acelaşi lucru (ceea ce va recunoaşte apoi drept cea mai mare greşeală a sa), FBI lui Edgard Hoover l-a trecut pe lista neagră.

Visul,

Agitatie multa, claxoane stridente, farmacii care proslavesc medicamente miraculoase, injuraturi, banci pline de camatari, magazine second-hand, supermarketuri imense si pline, oameni saracacios imbracati in contrast cu superlimuzine pline de ‘’vipuri’’, sloganuri politice ametitoare, ciorapi trei la 10 lei, paine scumpa si proasta, apa minerala falsificata, sex-shopuri care dau marfa pe credit, tigani in jeepuri, mancare pentru pesti exotici, cersetori, dive in prag de divort, fotbalisti idioti, autostrazi suspendate, lipsa flota, telefonie mobila ascultata, popi adulterini, gunoi, magazine de lux, schiopi, ciungi, curve, politisti imbracati de soacre chioare, magazine de arme, incarcam brichete de unica folosinta, ‘’pantofi din piele de femei si barbati’’, facturi fiscale de vanzare la tigani, droguri, blesteme zise in gura mare, nervi intinsi, masini cu girofaruri in functiune, minciuni electorale, afise cu fete dezbracate, ziare de scandal, borduri deja stricate, strazi cu trotuare pentru parcarea masinilor, tigari de foi, metrou murdar si neingrijit, sucuri ‘’naturale’’ pline de e-uri, cola, firme luminoase care nu functioneaza, biserici fara enoriasi, catedrala Sf.Iosif ‘’sugrumata’’ de un bloc de sticla, angajati care-si injura patronii, shaorma, ochelari de vedere de cal......si cate si mai cate, toate astea sunt viata mea de acum. Zi frumoasa de octombrie, soare cald si bland care te imbie la plimbare si care iti estompeaza nervii. Incet, incet, cu pasi siguri si calculati, evit toata nebunia din jur si ma retrag acasa obosit si sleit de balamucul citadin al metropolei. Ajung acasa, imi plimb catelul prin imprejurimi, ma deconecteaza cu joaca lui si cu candoarea ochilor lui plini de prietenie, intru in casa, ma asez in fotoliul preferat si gata incepe visul, adorm. Visez de mine ? Si inca in culori ? Stai, cititorule, atent......... Sa nu plangi mama, ma dor lacrimile tale ! Imbracat in ostean al tarii mele imi imbratisez parintii si ma pregatesc sa plec la Otopeni pentru inbarcare, destinatia Mogadishu, Somalia. Mama sta in capul scarii si ma priveste cu caldura, simt asta, si cu ochii in lacrimi, ah, cat de tare ma dor lacrimile tale ! Ne urcam intr-un avion rusesc, cele romanesti nu erau pentru noi, si plecam in Africa, escala la Cairo in Egipt, liniste mormantala cand niste egipteni destul de inchisi la culoare si cu o cautatura ciudata in ochi, incep sa dea cu niste ciocane imense de cauciuc in aripile avionului, era ceva stricat, nici ei nu stiau ce, asteptare plina de tensiune de 4 ore dupa care plecam spre Ciad, undeva pe un aeroport militar vai de mama lui, asteptam ca un tinerel african sa vina de acasa sa putem alimenta avionul.Apare, intr-un tarziu si cu cele mai lenese miscari pe care le-am vazut vreodata isi face treaba si avionul porneste spre Mogadishu, zburam cateva ore bune si gata incepem procedurile de aterizare. Se vad casele distruse, se vede iadul de jos, uite unde am ajuns ! Aterizam greoi si cu teama, pista este mult mai scurta si se opreste in oceanul Indian. Am ajuns ! Totul in jur e parjolit, e cald, sufocant de cald, suntem cantonati in niste baraci goale. Incepe razboiul nostru cu noi, sa construim spitalul. Fara hrana, fara apa, fara adapost. Incepe munca, se munceste zi si noapte, avem ajutor american logistic, adica ne dau paturi, hrana si apa. Muncim, muncim, facem spitalul care va gazdui cu mare bucurie vizita Presedintelui Natiunilor Unite, peste doar 4 luni de munca a intregului personal al Spitalului Romanesc de Campanie Nr. 50. Am ajuns aici in perioada confruntarilor armate cele mai violente din ultimii 10 ani, morti, raniti, teroare, griji, munca, somn putin. Draga, Ioan Alexandru, fiul meu, am sa-ti arat ochii plansi ai copiilor somalezi ca ai tai sa nu planga niciodata, ranile soldatilor ca tu sa nu suferi, te voi duce in catedralele lor in ruina ca tu sa nu-ti pierzi niciodata speranta si credinta, sa vezi cum copii de 10 ani au responsabilitatea intretinerii unei intregi familii, ca tie sa nu-ti lipseasca nimic, iti voi povesti de disperarea lor, ca tu sa ai mereu speranta, vei regasi mereu la mine tot ce-ti trebuie sa ai candoarea si inocenta copilariei. Sa fi cavaler, fiule, sa-ti iubesti camaradul si sa-ti respecti adversarul. Sa inveti din viata chinuita a lumii flamande ca trebuie sa-i hranesti pe cei infometati si sa-i gazduiesti pe calatori, fii om. Totul in jur e ciudat, ca in iad, ambitii meschine, dorinti refulate si explodate , aici departe, dar sunt prezente si cele mai frumoase insusiri ale creatiei divine, iubirea, daruirea, compasiunea, mila si mai ales dorinta de a indrepta ce se mai poate , aici, unde totul e pustiit de om si de masinaria infernala a razboiului. Oamenii sunt tot oameni, indiferent de culoarea pielii, de oranduire sociala si destin, matrita noastra, a tuturor, este matrita divina a inceputurilor, sa nu ucizi, fiul meu. Uita-te in jur si vezi bucuria de a trai liber, frumusetea iubirii, candoarea primilor pasi, respectul parintilor, nevoia de frumos, dorinta de iubire, bucuria implinirii, fi cald si bun Ioane. Paseste linistit si demn pe urma inaintasilor tai si vei gasi linistea si gloria natiei tale. Fie ca Cerul sa-ti poarte pasii spre culmi ale iubirii si luminii. Aici se moare, aici e durere, aici e pustiul, aici e nevoie de tine Doamne ! Tot aici se nasc oameni, se tes iluzii, se nazuiesc vremuri viitoare. E Iad si Rai la un loc. E mandrie sa asezi steagul natiei tale la aceeasi inaltime cu cel american. Suntem la fel, noi poate chiar mai buni, nu avem tehnologia lor, dar avem un trecut si un neam ce trebuie onorat. Zaresc la un colt, undeva in semiintuneric un om, cunoscut altfel, care cu ochi mici si rai si cu miscari rapide arunca ceva la gunoi, a, da , imi amintesc, era corespondenta noastra cu cei de acasa, nu meritam efortul de a o pune la posta. Cei rai vor fi osanditi la chiar rautatea lor. Iata , e o zi mare, avem vizitatori, din toate natiile adunate aici, peste 70, presedintele ONU, Boutros Boutros Galli , alege sa faca conferinta de presa in cadrul spitalului romanesc de campanie, le vorbeste tuturor de sub steagul tricolor, se aude din ce in ce mai tare ‘’Desteapta-te Romane ‘’. Iata si ziua medalierii in care se lauda Spitalul si Romania. Orasul e distrus, ruine, saracie, oameni insetati, infometati, cu priviri goale, fara speranta, mirosuri pestilentiale, ici colo cativa oameni cu fete schimonosite de durere si in fundal ruinele unei catedrale catolice, oare Dumnezeu s-a refugiat si el ? De ce Doamne nu opresti nebunia asta ? Intru spasit intre ruinele catedralei si in loc de sunetul armonios al orgii se aud rafalele odioase ale mitralierelor, ridic ochii spasit spre Cer si aud soptit : fii bun, fiul meu, pilda ce ti-o repet Ioan Alexandru, fii bun si drept.Vad oameni, ma uit in ochii lor tristi si vad doar prapad, vise spulberate, doruri distruse. Opriti razboaiele lumii ! Spalati lumea cu lacrimile razboinicilor si recladiti visele, sperantele si dorurile. Neprihanitele jocuri ale copilariei se transforma in grozaviile lumii si devin incet si obsesiv comportamentul barbatului adult- e razboi. ‘’Ati ajuns aici in timpul confruntarilor armate cele mai grele, spitalul vostru a facut o treaba grozava aici, multumesc Romania. Va doresc drum bun in minunata voastra tara si sa aveti viata lunga alaturi de familiile voastre. Va multumesc, din nou’’ spunea Gral.Div. Birk Cebik, comandantul trupelor, ca apoi Gral.Mr.F. Montgommery, sa citeasca scrisoarea de multumire a Natiunilor Unite pentru poporul roman si guvernul Romaniei. Cutuma razboinicului –lacrimile ucise inainte sa curga pe obraz si cantonate cazon undeva in suflet, ca rezervor de bucurie viitoare- speranta nu moare, e hranita mereu si mereu din interior. Lacrimile ascunse in suflet au proprietati de vaccin, fac anticorpi la rautate si vor deveni in timp endorfinele razboinicului. Adunate laolalta, sperantele, visele, dorurile, iubirile si dorinta de mai bine, toate stau ascunse undeva intre zalele osteanului tarii sale. Nu plange, fiul meu, citeste inainte.... Apare Mama si ma intreaba : - Pleci, mama ? Nu, merg sa-mi fac treaba, mama, apoi ma asez un pic sa ma odihnesc, ca sa renasc in fiul meu, Ioan Alexandru, mult mai bun si mai iubitor, mama. Am sa-l invat Decalogul soldatului tarii lui. Peste ani cand totul se prafuieste si invecheste, iti pot lasa, fiul meu, doar cateva amintiri despre mine, ce am fost, ce am facut, cat am suferit si am sperat. Dar, fiul meu, la nasterea ta pe langa darurile primite de la ursitoare ai mai primit in dar si inima obosita dar plina de speranta a tatalui tau. Ti-am pus in maini inima mea, sa ai grija Ioane de ea, e plina de iubire, sperante si vise, poate e prafuita de pacla contemporanilor mei, dar cand vei fi adult s-o iei din cufarul de zale unde-i pusa, sa sufli usor deasupra ei si vei gasi comoara vietii. Barbat fiind, apoi, fiule, daca tara ta ti-o cere, taie-mi inima in mii de bucati si da-o camarazilor tai spre cinstirea neamului romanesc de-a pururi. Sa fi mandru, demn, plin de compasiune si de onoare, iubite fiu, tristetea si durerea le-am luat eu asupra mea. Ma trezesc din vis, sunt obosit, am visat de mine, de cel care am fost. Voi zidi razboinicii lumii ca pe Ana lui Manole, sa pot ctitorii o lume noua si frumoasa fiului meu si fiilor lumii . Stai cititorule ! Undeva, acolo, in fundal aud muzica, da, se canta : ‘’ Noi suntem romani’’, ‘’ Treceti batalioane romane Carpatii’’, minunat. Stai, in fundal, vad un om imbracat jumate in doctor si jumate in ostas, care isi imbratiseaza camarazii rand pe rand si care face reverente adanci in fata memoriei celor care nu mai sunt. Da, omul asta sunt eu, il vad bine prin ceata timpului care s-a ridicat de pe constiintele adormite ale veacului meu. Se intampla ceva ! Miscare si scancete de copil, ma trezesc sa-mi ingrijesc copilul. Taticule sa nu te sperii ! Il tin de manuta si adoarme imediat, doar stiti ,, daca un copil te tine de un deget asta o face pentru toata viata,,. Rasuflu usurat, mi-a adormit micutul si viseaza frumos, toropit de viata si amintiri atipesc langa el si reiau visul. - Pleci, iar, mama ? Inca odata, sa pot sa termin destinul, sa-mi implinesc viata , mama, ma iarta dinnou. Alt zbor, aceeasi Africa, aceleasi spaime, aceleasi dezastre, aceleasi trairi pe lama unui cutit implantat adanc in constiinta omenirii. O alta medaliere, alte sperante, visez de mine si de camarazi, o Doamne istoria se repeta zguduitor de la fel, doar oceanul parca nu e acelasi, da e celalalt ocean, oceanul Atlantic. Ce diferente, dar ce destine asemanatoare,aceeasi Africa, doua tari zguduite, distruse, Somalia si Angola. Aici, vad un general mai in varsta care pune pe pieptul oamenilor mei ,,glorii desarte,, e DeFaria, omul care a dat lovitura de stat la Lisabona, a dorit sa medalieze personal contingentul romanesc, bravo voua iubiti camarazi, faptele voastre vor straluci mereu in constiintele treze de ostasi ai tarii. Acelasi scenariu, alte destine. Se cânta de gloire, de dragoste, de dor, de disperare, bravo, ,,sunteti oameni,,. Pacla amintirilor se destrama din vis, se face din ce in ce mai limpede in jurul meu, in viata mea. Ma trezesc, promit sa mai visez din cand in cand de zilele de glorie de atunci, dar visul meu vei fi doar tu, fiul meu, perpetuul ostean al tarii tale, dar doar prin tatal tau. Traiasca Romania.

Misiuni militare

Muzeul Militar National „Regele Ferdinand I” verniseaza, joi, 23 Octombrie, la ora 12.00, in holul de onoare, expozitia „Medicina Militara in teatrele de operatii, 1990-2008.”

< Muzeul Militar National „Regele Ferdinand I” verniseaza, joi, 23 Octombrie, la ora 12.00, in holul de onoare, expozitia „Medicina Militara in teatrele de operatii, 1990-2008.”


Expozitia este organizata de Directia Medicala din Ministerul Apararii, in colaborare cu specialistii muzeului si se inscrie in activitatile Muzeului Militar National prilejuite de sarbatorirea Zilei Armatei Romaniei.

In cadrul expozitiei sunt prezentate imagini, uniforme, insigne, medalii, brevete, truse medicale si alte obiecte care ilustreaza in mod elocvent activitatea desfasurata de cadrele medicale romane in spitalele de campanie care au functionat in timpul razboiului din Golf, in Angola si Somalia sau in teatrele de operatii din Bosnia, Irak si Afganistan.