Secretele lui Einstein
Data publicării:19 May 2008, 07:07
Două noi biografii, încă inedite în Spania, îl prezintă pe Albert Einstein ca pe un afemeiat care nu a ştiut să menţină relaţii stabile, nici cu femeile si nici cu copii săi, unul dintre ei schizofrenic, notează ziarul spaniol El Pais. Misterul ce înconjoară acest om încă se păstrează. O legendă spune că ochii lui Einstein sunt păstraţi după moartea sa (17 aprilie 1955) în seiful de maximă securitate al unei bănci din New York sau New Jersey. Patologul Thomas Stolz Harvey, care a realizat autopsia, a rămas cu creierul lui Einstein păstrat în două borcane în casa lui din Wichita, Kansas, timp de 23 de ani.Detalii in continuare:
Din El Pais:
"Ultimele două biografii ale geniului german ("Einstein, a biography", al scriitorului german Jurgen Neffe, şi "Einstein, his life and the universe", al jurnalistului şi fost director la Time, Walter Isaacson), se apropie periculos de viaţa, de soţiile sale (Mileva Maric şi Elsa Einstein), de amantele şi de fiii săi. În 2006 au fost dezvăluite 4.000 de scrisori private ale lui Einstein, explică Walter Isaacson, care prezintă un om foarte pasional, distrus de problemele vieţii familiale, în timp ce descoperea relativitatea generală. Pe scurt o istorie dramatică. Opera lui Jurgen Neffe schiţează un portret cu foarte multe clarobscururi: un om strălucit, dar instabil sentimental, care scrie scrisori intense de dragoste celor care îi vor deveni soţii, şi pe care apoi le trata cu duritate şi dispreţ; care căuta cu înfocare compania feminină în afara căsniciei; un bărbat prost bărbierit şi care nu ţinea seama de igienă, care se îmbrăca în aceeaşi zi la fel, care sforăia şi avea oroare de frizeri, soţia lui Elsa fiind obligată să-l tundă.(...)
Câteva pasaje din jurnalul unui prieten de familie sugerează că Einstein îşi bătea adesea soţia. Relatări provenite de la fiul său mai mare, Hans Albert, dovedesc faptul că era capabil să folosească forţa, notează biograful său. Dezvăluiri care a suscitat deja critici. "Din câte ştiu nu există probe care să ateste acest lucru", afirmă Jeroen van Dongen, cercetător la Institutul pentru Istorie şi Ştiinţă de la Universitatea din Utrech. Destinatarii scrisorilor sale Otto Nathan şi Helen Dukas (secretara personală a lui Einstein, care a murit în 1982), au pus piedici celor care au vrut să aibă acces la cele 42.000 de arhive şi nu este surprinzător că după moartea lui, în 1955, multe dintre documente au dispărut. Fără îndoială multe dintre cele care nu îl prezentau într-o lumină favorabilă. Pentru Walter Isaacson, noile scrisori arată că Einstein a avut cu Mileva o relaţie de dragoste şi ură. Era foarte deschis relaţiilor cu alte femei chiar şi după a doua căsnicie cu Elsa, scrie el. Einstein nu a avut o relaţie uşoară nici cu proprii copii. A avut o fiică nelegitimă cu Mileva, în 1901, cu doi ani înainte de a se căsători. Mileva a plecat în Serbia, unde a născut fata botezată Lieserl şi s-a întors în Elveţia fără ea. Se pare că Einstein nu a vrut să o recunoască; nu se ştie ce soartă a avut micuţa Lieserl. Einstein a fost un tată oscilant, alternând dragostea cu respingerea faţă de cei doi fii, Hans Albert (născut în 1904) şi Eduard (1910), cu o sănătate fragilă şi cu accese timpurii de schizofrenie.Această relaţie pendulară, afirmă Neffe, va produce daune ireparabile. La 29 iulie 1914 la ora 9 dimineaţa, Einstein se despărţea de Mileva şi de cei doi copii în gara din Anhalt, BerlÃn. Apoi, după cum avea să-i povestească lui Elsa, a plâns amarnic. Între septembrie şi noiembrie 1915, geniul său a explodat, deducând strălucit că gravitatea nu este o forţă ci o deformare spaţiu-timp în teoria asupra relativităţii. Totuşi sănătatea lui Eduard, doi ani mai târziu continua să-l tortureze. Einstein dădea vina pe sine pentru boala fiului său şi devenise un obsedat al geneticii. Până la urmă a dat vina pe soţia lui Mileva şi a refuzat să-şi mai vadă fiul. Există scrisori ale soţiei sale Mileva în care îl imploră să-şi vadă fiul. În 1927, Einstein îi scrie fiului său: "Deteriorarea rasei umane este un lucru rău, poate cel mai rău dintre lucruri. Crezi că tatăl tău a păcătuit? Dacă este aşa, iartă-mă pentru existenţa ta". Nici nu apucase să păşească pe pământ american şi Einstein s-a lovit de paranoia americană. El a fost chiar calificat drept neamţ bolşevic. A fost nevoit să dea explicaţii consulatului american din Berlin şi a ameninţat că îşi anulează călătoria dacă va fi taxat drept suspect. Ani mai târziu, în pofida celebrei misive scrise preşedintelui Roosevelt, avertizându-l că naziştii construiesc o bombă atomică şi încurajându-l să facă acelaşi lucru (ceea ce va recunoaşte apoi drept cea mai mare greşeală a sa), FBI lui Edgard Hoover l-a trecut pe lista neagră.
miercuri, 29 octombrie 2008
Visul,
Agitatie multa, claxoane stridente, farmacii care proslavesc medicamente miraculoase, injuraturi, banci pline de camatari, magazine second-hand, supermarketuri imense si pline, oameni saracacios imbracati in contrast cu superlimuzine pline de ‘’vipuri’’, sloganuri politice ametitoare, ciorapi trei la 10 lei, paine scumpa si proasta, apa minerala falsificata, sex-shopuri care dau marfa pe credit, tigani in jeepuri, mancare pentru pesti exotici, cersetori, dive in prag de divort, fotbalisti idioti, autostrazi suspendate, lipsa flota, telefonie mobila ascultata, popi adulterini, gunoi, magazine de lux, schiopi, ciungi, curve, politisti imbracati de soacre chioare, magazine de arme, incarcam brichete de unica folosinta, ‘’pantofi din piele de femei si barbati’’, facturi fiscale de vanzare la tigani, droguri, blesteme zise in gura mare, nervi intinsi, masini cu girofaruri in functiune, minciuni electorale, afise cu fete dezbracate, ziare de scandal, borduri deja stricate, strazi cu trotuare pentru parcarea masinilor, tigari de foi, metrou murdar si neingrijit, sucuri ‘’naturale’’ pline de e-uri, cola, firme luminoase care nu functioneaza, biserici fara enoriasi, catedrala Sf.Iosif ‘’sugrumata’’ de un bloc de sticla, angajati care-si injura patronii, shaorma, ochelari de vedere de cal......si cate si mai cate, toate astea sunt viata mea de acum. Zi frumoasa de octombrie, soare cald si bland care te imbie la plimbare si care iti estompeaza nervii. Incet, incet, cu pasi siguri si calculati, evit toata nebunia din jur si ma retrag acasa obosit si sleit de balamucul citadin al metropolei. Ajung acasa, imi plimb catelul prin imprejurimi, ma deconecteaza cu joaca lui si cu candoarea ochilor lui plini de prietenie, intru in casa, ma asez in fotoliul preferat si gata incepe visul, adorm. Visez de mine ? Si inca in culori ? Stai, cititorule, atent......... Sa nu plangi mama, ma dor lacrimile tale ! Imbracat in ostean al tarii mele imi imbratisez parintii si ma pregatesc sa plec la Otopeni pentru inbarcare, destinatia Mogadishu, Somalia. Mama sta in capul scarii si ma priveste cu caldura, simt asta, si cu ochii in lacrimi, ah, cat de tare ma dor lacrimile tale ! Ne urcam intr-un avion rusesc, cele romanesti nu erau pentru noi, si plecam in Africa, escala la Cairo in Egipt, liniste mormantala cand niste egipteni destul de inchisi la culoare si cu o cautatura ciudata in ochi, incep sa dea cu niste ciocane imense de cauciuc in aripile avionului, era ceva stricat, nici ei nu stiau ce, asteptare plina de tensiune de 4 ore dupa care plecam spre Ciad, undeva pe un aeroport militar vai de mama lui, asteptam ca un tinerel african sa vina de acasa sa putem alimenta avionul.Apare, intr-un tarziu si cu cele mai lenese miscari pe care le-am vazut vreodata isi face treaba si avionul porneste spre Mogadishu, zburam cateva ore bune si gata incepem procedurile de aterizare. Se vad casele distruse, se vede iadul de jos, uite unde am ajuns ! Aterizam greoi si cu teama, pista este mult mai scurta si se opreste in oceanul Indian. Am ajuns ! Totul in jur e parjolit, e cald, sufocant de cald, suntem cantonati in niste baraci goale. Incepe razboiul nostru cu noi, sa construim spitalul. Fara hrana, fara apa, fara adapost. Incepe munca, se munceste zi si noapte, avem ajutor american logistic, adica ne dau paturi, hrana si apa. Muncim, muncim, facem spitalul care va gazdui cu mare bucurie vizita Presedintelui Natiunilor Unite, peste doar 4 luni de munca a intregului personal al Spitalului Romanesc de Campanie Nr. 50. Am ajuns aici in perioada confruntarilor armate cele mai violente din ultimii 10 ani, morti, raniti, teroare, griji, munca, somn putin. Draga, Ioan Alexandru, fiul meu, am sa-ti arat ochii plansi ai copiilor somalezi ca ai tai sa nu planga niciodata, ranile soldatilor ca tu sa nu suferi, te voi duce in catedralele lor in ruina ca tu sa nu-ti pierzi niciodata speranta si credinta, sa vezi cum copii de 10 ani au responsabilitatea intretinerii unei intregi familii, ca tie sa nu-ti lipseasca nimic, iti voi povesti de disperarea lor, ca tu sa ai mereu speranta, vei regasi mereu la mine tot ce-ti trebuie sa ai candoarea si inocenta copilariei. Sa fi cavaler, fiule, sa-ti iubesti camaradul si sa-ti respecti adversarul. Sa inveti din viata chinuita a lumii flamande ca trebuie sa-i hranesti pe cei infometati si sa-i gazduiesti pe calatori, fii om. Totul in jur e ciudat, ca in iad, ambitii meschine, dorinti refulate si explodate , aici departe, dar sunt prezente si cele mai frumoase insusiri ale creatiei divine, iubirea, daruirea, compasiunea, mila si mai ales dorinta de a indrepta ce se mai poate , aici, unde totul e pustiit de om si de masinaria infernala a razboiului. Oamenii sunt tot oameni, indiferent de culoarea pielii, de oranduire sociala si destin, matrita noastra, a tuturor, este matrita divina a inceputurilor, sa nu ucizi, fiul meu. Uita-te in jur si vezi bucuria de a trai liber, frumusetea iubirii, candoarea primilor pasi, respectul parintilor, nevoia de frumos, dorinta de iubire, bucuria implinirii, fi cald si bun Ioane. Paseste linistit si demn pe urma inaintasilor tai si vei gasi linistea si gloria natiei tale. Fie ca Cerul sa-ti poarte pasii spre culmi ale iubirii si luminii. Aici se moare, aici e durere, aici e pustiul, aici e nevoie de tine Doamne ! Tot aici se nasc oameni, se tes iluzii, se nazuiesc vremuri viitoare. E Iad si Rai la un loc. E mandrie sa asezi steagul natiei tale la aceeasi inaltime cu cel american. Suntem la fel, noi poate chiar mai buni, nu avem tehnologia lor, dar avem un trecut si un neam ce trebuie onorat. Zaresc la un colt, undeva in semiintuneric un om, cunoscut altfel, care cu ochi mici si rai si cu miscari rapide arunca ceva la gunoi, a, da , imi amintesc, era corespondenta noastra cu cei de acasa, nu meritam efortul de a o pune la posta. Cei rai vor fi osanditi la chiar rautatea lor. Iata , e o zi mare, avem vizitatori, din toate natiile adunate aici, peste 70, presedintele ONU, Boutros Boutros Galli , alege sa faca conferinta de presa in cadrul spitalului romanesc de campanie, le vorbeste tuturor de sub steagul tricolor, se aude din ce in ce mai tare ‘’Desteapta-te Romane ‘’. Iata si ziua medalierii in care se lauda Spitalul si Romania. Orasul e distrus, ruine, saracie, oameni insetati, infometati, cu priviri goale, fara speranta, mirosuri pestilentiale, ici colo cativa oameni cu fete schimonosite de durere si in fundal ruinele unei catedrale catolice, oare Dumnezeu s-a refugiat si el ? De ce Doamne nu opresti nebunia asta ? Intru spasit intre ruinele catedralei si in loc de sunetul armonios al orgii se aud rafalele odioase ale mitralierelor, ridic ochii spasit spre Cer si aud soptit : fii bun, fiul meu, pilda ce ti-o repet Ioan Alexandru, fii bun si drept.Vad oameni, ma uit in ochii lor tristi si vad doar prapad, vise spulberate, doruri distruse. Opriti razboaiele lumii ! Spalati lumea cu lacrimile razboinicilor si recladiti visele, sperantele si dorurile. Neprihanitele jocuri ale copilariei se transforma in grozaviile lumii si devin incet si obsesiv comportamentul barbatului adult- e razboi. ‘’Ati ajuns aici in timpul confruntarilor armate cele mai grele, spitalul vostru a facut o treaba grozava aici, multumesc Romania. Va doresc drum bun in minunata voastra tara si sa aveti viata lunga alaturi de familiile voastre. Va multumesc, din nou’’ spunea Gral.Div. Birk Cebik, comandantul trupelor, ca apoi Gral.Mr.F. Montgommery, sa citeasca scrisoarea de multumire a Natiunilor Unite pentru poporul roman si guvernul Romaniei. Cutuma razboinicului –lacrimile ucise inainte sa curga pe obraz si cantonate cazon undeva in suflet, ca rezervor de bucurie viitoare- speranta nu moare, e hranita mereu si mereu din interior. Lacrimile ascunse in suflet au proprietati de vaccin, fac anticorpi la rautate si vor deveni in timp endorfinele razboinicului. Adunate laolalta, sperantele, visele, dorurile, iubirile si dorinta de mai bine, toate stau ascunse undeva intre zalele osteanului tarii sale. Nu plange, fiul meu, citeste inainte.... Apare Mama si ma intreaba : - Pleci, mama ? Nu, merg sa-mi fac treaba, mama, apoi ma asez un pic sa ma odihnesc, ca sa renasc in fiul meu, Ioan Alexandru, mult mai bun si mai iubitor, mama. Am sa-l invat Decalogul soldatului tarii lui. Peste ani cand totul se prafuieste si invecheste, iti pot lasa, fiul meu, doar cateva amintiri despre mine, ce am fost, ce am facut, cat am suferit si am sperat. Dar, fiul meu, la nasterea ta pe langa darurile primite de la ursitoare ai mai primit in dar si inima obosita dar plina de speranta a tatalui tau. Ti-am pus in maini inima mea, sa ai grija Ioane de ea, e plina de iubire, sperante si vise, poate e prafuita de pacla contemporanilor mei, dar cand vei fi adult s-o iei din cufarul de zale unde-i pusa, sa sufli usor deasupra ei si vei gasi comoara vietii. Barbat fiind, apoi, fiule, daca tara ta ti-o cere, taie-mi inima in mii de bucati si da-o camarazilor tai spre cinstirea neamului romanesc de-a pururi. Sa fi mandru, demn, plin de compasiune si de onoare, iubite fiu, tristetea si durerea le-am luat eu asupra mea. Ma trezesc din vis, sunt obosit, am visat de mine, de cel care am fost. Voi zidi razboinicii lumii ca pe Ana lui Manole, sa pot ctitorii o lume noua si frumoasa fiului meu si fiilor lumii . Stai cititorule ! Undeva, acolo, in fundal aud muzica, da, se canta : ‘’ Noi suntem romani’’, ‘’ Treceti batalioane romane Carpatii’’, minunat. Stai, in fundal, vad un om imbracat jumate in doctor si jumate in ostas, care isi imbratiseaza camarazii rand pe rand si care face reverente adanci in fata memoriei celor care nu mai sunt. Da, omul asta sunt eu, il vad bine prin ceata timpului care s-a ridicat de pe constiintele adormite ale veacului meu. Se intampla ceva ! Miscare si scancete de copil, ma trezesc sa-mi ingrijesc copilul. Taticule sa nu te sperii ! Il tin de manuta si adoarme imediat, doar stiti ,, daca un copil te tine de un deget asta o face pentru toata viata,,. Rasuflu usurat, mi-a adormit micutul si viseaza frumos, toropit de viata si amintiri atipesc langa el si reiau visul. - Pleci, iar, mama ? Inca odata, sa pot sa termin destinul, sa-mi implinesc viata , mama, ma iarta dinnou. Alt zbor, aceeasi Africa, aceleasi spaime, aceleasi dezastre, aceleasi trairi pe lama unui cutit implantat adanc in constiinta omenirii. O alta medaliere, alte sperante, visez de mine si de camarazi, o Doamne istoria se repeta zguduitor de la fel, doar oceanul parca nu e acelasi, da e celalalt ocean, oceanul Atlantic. Ce diferente, dar ce destine asemanatoare,aceeasi Africa, doua tari zguduite, distruse, Somalia si Angola. Aici, vad un general mai in varsta care pune pe pieptul oamenilor mei ,,glorii desarte,, e DeFaria, omul care a dat lovitura de stat la Lisabona, a dorit sa medalieze personal contingentul romanesc, bravo voua iubiti camarazi, faptele voastre vor straluci mereu in constiintele treze de ostasi ai tarii. Acelasi scenariu, alte destine. Se cânta de gloire, de dragoste, de dor, de disperare, bravo, ,,sunteti oameni,,. Pacla amintirilor se destrama din vis, se face din ce in ce mai limpede in jurul meu, in viata mea. Ma trezesc, promit sa mai visez din cand in cand de zilele de glorie de atunci, dar visul meu vei fi doar tu, fiul meu, perpetuul ostean al tarii tale, dar doar prin tatal tau. Traiasca Romania.
vineri, 24 octombrie 2008
Misiuni militare
Muzeul Militar National „Regele Ferdinand I” verniseaza, joi, 23 Octombrie, la ora 12.00, in holul de onoare, expozitia „Medicina Militara in teatrele de operatii, 1990-2008.”
< Muzeul Militar National „Regele Ferdinand I” verniseaza, joi, 23 Octombrie, la ora 12.00, in holul de onoare, expozitia „Medicina Militara in teatrele de operatii, 1990-2008.”
Expozitia este organizata de Directia Medicala din Ministerul Apararii, in colaborare cu specialistii muzeului si se inscrie in activitatile Muzeului Militar National prilejuite de sarbatorirea Zilei Armatei Romaniei.
In cadrul expozitiei sunt prezentate imagini, uniforme, insigne, medalii, brevete, truse medicale si alte obiecte care ilustreaza in mod elocvent activitatea desfasurata de cadrele medicale romane in spitalele de campanie care au functionat in timpul razboiului din Golf, in Angola si Somalia sau in teatrele de operatii din Bosnia, Irak si Afganistan.
joi, 10 ianuarie 2008
Sfantul Graal
Idealul Dulcineei din Toboso, pentru care lupta Don Quijote, este mai mult “sex-in-armor” hollywoodian, decât căutarea « Sfântului Graal », ţinta cavalerilor rătăcitori luaţi ca model de „iscusitul hidalgo”. Cavalerul rătăcitor medieval căuta valorile în Răsărit, chiar înaintea viziunii romaneşti a poetului Ezra Pound, supranumit „Poets’s Poet” – poetul poeţilor, fie-ne permis a-i reaminti numele – Nomen Odiosa. Circumstanţa că Don Quijote nu pleacă în căutarea Graalului poate fi considerată la urma urmelor dovada peremptorie a comportamentului raţional al “Cavalerului tristei figuri”. De ce? Pentru că Miguel de Cervantes şi toţi spaniolii timpului său interesaţi de tematică socoteau că problema Graalului fusese deja rezolvată. Cu participarea spaniolilor.
În literatura consacrată acestei teme, istorisirea clasică despre Cavalerul rătăcitor plecat în căutarea Graalului' se înscrie în ciclul arthurian aflat la intersecţia între mitologia celtică şi mitologia creştină. Ţin să subliniez că frumuseţea şi moralitatea legendelor celtice contrazice flagrant pretenţia adevărului universal acordat de ideologia anti-sămănatoristă faimoasei clamări despre "pericolul confuziei între etic, estetic şi etnic". Această aserţiune a criticului literar Eugen Lovinescu (1881-1943) îl înfuria pe unul dintre legionarii notorii, marele intelectual ezoterist român Vasile Lovinescu (1905-1984), fiul avocatului Octav Lovinescu, fratele amintitului critic.
Cel mai mare dintre autorii medievali ai „romanţului arthurian”, Chrétien de Troyes (a cărui dată a naşterii nu se cunoaşte, dar despre care se ştie că a murit pe la 1185, aşa că scădeţi rezonabil câteva decenii) folosea deja în poemul neterminat «Le Conte du Graal », compus ori numai înregistrat de istoria literaturii pe la 1180, numele comun “un graal”. Totuşi, dacă ‘graal’-ul este un cuvânt celtic, ori aparţine limbii franceze vechi, constituie încă subiect de aprinsă dezbatere. Căci într-o altă interpretare, legenda « Sfântului Graal » s-ar fi născut din sintagma în limba franceză veche “sang rial”, --adică ‘sânge regal’, transcrisă deformat de unii dintre copiştii medievali ca “san grial”. În fine, Miguel de Cervantes, vechiul luptător din bătălia pe mare de lângă Lepanto (1571) condusă de amiralul genovez Andrea Doria, putea chiar alege între două clamări de Graal regăsit. Numai cea dintâi variantă era notată în cronica spaniolă. Când regele Alfonso al VII-lea de Castilia a cucerit Almeria de la mauri în anul 1147, cu ajutorul armat al genovezilor, ar fi recuperat şi “un uaso de piedra esmeralda que era tamanno como una escudiella”, adică „un vas de piatră smarald ce era taman ca un potir”. Extaziasmaţi de aceasta dovadă materială a existentei divinităţii! genovezii i-au cerut regelui Alfonso al VII-lea potirul drept unica lor plată pentru ajutorul la asediu.
Auzim altă poveste a Graalului de la Guillaume de Tyr (1130-1190), arhiepiscop al Tirului cruciaţilor. Scriind despre Sfântul Potir pe la 1170, prelatul dezvăluie că "un vas dintr-un singur briliant verde, având formă de bol", ar fi fost găsit de cruciaţi într-o moschee din Cezarea (Caesarea) la anul 1101, şi este vorba aici despre Cezarea de pe coasta Samariei. Sfântul Apostol Pavel a vizitat Cezarea Samariei atât imediat după iluminarea lui de către Divinitate, cât şi în cea de a doua şi în cea de a treia călătorie misionară (Faptele 9:30, 18:22, 21:8). Genovezii, gândind că Sangraalul era cizelat dintr-un singur mirific smarald mare, l-au acceptat drept răscumparare a vieţii musulmanilor din Cezarea, în locul unei sume de bani în monedă. Potirul de smarald a fost trimis şi păstrat la catedrala San Lorenzo din Genova. Atunci când Napoleon Bonaparte a cucerit Italia, l-a inclus în prada de război. În consecinţă, Sfântul Potir aflat în Genova a fost expediat la Paris. Dupa eşecul napoleonian de la Waterloo, Sfântul Potir a fost retrimis în Italia. Un accident de transport, când potirul s-a spart, a revelat că materialul nu era smarald, ci sticlă verde de o extraordinară calitate, fabricată de alchimişti egipteni, probabil ca în atelierele saitice din delta Nilului. Revelaţia aceasta de după Waterloo a constituit preţios punct de sprijin pentru masonii din Ordinul Orientului. Vasul cel verde se păstrează şi acum la catedrala din Genova, sub numele de Sacro Catino. ( foto sus: Graal - la mijlocul Mesei Rotunde, tapiterie franceza de la inceptul sec. XII, sursa: Wikipedia, http://de.wikipedia.org/wiki/Gral)
Ori poate mai curând Miguel de Cervantes identifica “Potirul Sfânt” cu “Santo Cáliz”, marea cupă dintr-un singur cristal de agat păstrată la catedrala din Valencia. Pe latura pocalului este gravată o inscripţionare în araba coranică. Ciudat, dar pentru spanioli, această veche inscripţionare adăuga veridicitate “Potirului Sfânt” păstrat la Valencia. Cea mai veche referire a cronicarilor spanioli la “Santo Cáliz” datează din 1399. Când vasul de agat a fost obţinut de clericii de la mănăstirea Martin I de Aragon, în schimbul unei cupe de aur foarte banale, de la cineva care nu îi prevestea şi valoarea simbolică. Ajuns la Valencia, i s-a inventat uşor o legendă : “Santo Cáliz” ar fi fost adus din Ierusalim la Roma chiar de către Sfântul Apostol Petru!
S-a mai spus şi că Graalul ar fi vechiul mit despre Cornucopia (Cornul Abundenţei), revăzut şi revizuit de creştinism. Domnul Dan Culcer îmi semnalează această dovadă în Transilvania. În textul unui colind, şi din aceasta cauză veridicitatea lui ca mit pentru Cornucopia sporeşte, este invocată „floarea grâului” (sursa abundenţei) după invocaţia „Leroi dai, leroi Doamne!”. Surprinzător, apar în acel colind scurt, şi aluzii la ‚Drumul mătăsii’: „Asta-i casa, nus' de casă./ Şi-n mijlocul casiei/ Este-o masă de mătase;/ Şi-n mijlocul mesiei/ Este un pahar d-aur./ Şi-n toartza paharului/ Scrisă-i raza soarelui;/ Şi-n buza paharului/ Scrisă-i floarea grâului.” Colindul are un mesaj holistic exact din trecut, cu o unitate de măsură vitală şi pentru prezent. Căci impactul ambiental produs de poluarea sistemelor industriale în Europa se măsoară diferenţial acum, după 2000 AD, prin paharele de grâu pierdute la creşterea ‚încărcărilor poluante din mediu’ !
Miturile medievale pot fi analizate şi cu mijloacele manageriale cele mai noi. Legenda Graalului poate fi descompusă în cinci „nivele de realitate”, identificate prin cinci 'diagramări Pareto'. Aşa cum legenda ‚Cavalerului Alb’, ori ‚the White Kight’, este folosită ca nume în managementul modern pentru desemnarea unei anumite strategii de salvare economică a întreprinderilor cu mari dificultăţi, tot la fel, în prezent prin „căutarea Graalului” se mai înţelege şi „descifrarea realitatii” într-o situaţie complexă.
Căutarea Graalului continuă în viitor şi în spaţiul cosmic. Se întâmplă în paginile romanului sci-fi „Nova”, scris de Samuel R. Delany, unul dintre precursorii mişcării ‚cyberpunk’. În ‚Trei povestiri despre Atlantida’ („Atlantis: Three Tales”), scriitorul afro-american arată cum se evită conceptul de ‚negritute’ prin imersarea in spaţiul mitului oceanic "Atlantida", care se poate extinde oricând şi in ‚spaţiul cosmic’. Cutezătoare idee! Cred că şi noi, românii, avem drept la acest universalism pragmatic.
Dr. Titus Filipas
În literatura consacrată acestei teme, istorisirea clasică despre Cavalerul rătăcitor plecat în căutarea Graalului' se înscrie în ciclul arthurian aflat la intersecţia între mitologia celtică şi mitologia creştină. Ţin să subliniez că frumuseţea şi moralitatea legendelor celtice contrazice flagrant pretenţia adevărului universal acordat de ideologia anti-sămănatoristă faimoasei clamări despre "pericolul confuziei între etic, estetic şi etnic". Această aserţiune a criticului literar Eugen Lovinescu (1881-1943) îl înfuria pe unul dintre legionarii notorii, marele intelectual ezoterist român Vasile Lovinescu (1905-1984), fiul avocatului Octav Lovinescu, fratele amintitului critic.
Cel mai mare dintre autorii medievali ai „romanţului arthurian”, Chrétien de Troyes (a cărui dată a naşterii nu se cunoaşte, dar despre care se ştie că a murit pe la 1185, aşa că scădeţi rezonabil câteva decenii) folosea deja în poemul neterminat «Le Conte du Graal », compus ori numai înregistrat de istoria literaturii pe la 1180, numele comun “un graal”. Totuşi, dacă ‘graal’-ul este un cuvânt celtic, ori aparţine limbii franceze vechi, constituie încă subiect de aprinsă dezbatere. Căci într-o altă interpretare, legenda « Sfântului Graal » s-ar fi născut din sintagma în limba franceză veche “sang rial”, --adică ‘sânge regal’, transcrisă deformat de unii dintre copiştii medievali ca “san grial”. În fine, Miguel de Cervantes, vechiul luptător din bătălia pe mare de lângă Lepanto (1571) condusă de amiralul genovez Andrea Doria, putea chiar alege între două clamări de Graal regăsit. Numai cea dintâi variantă era notată în cronica spaniolă. Când regele Alfonso al VII-lea de Castilia a cucerit Almeria de la mauri în anul 1147, cu ajutorul armat al genovezilor, ar fi recuperat şi “un uaso de piedra esmeralda que era tamanno como una escudiella”, adică „un vas de piatră smarald ce era taman ca un potir”. Extaziasmaţi de aceasta dovadă materială a existentei divinităţii! genovezii i-au cerut regelui Alfonso al VII-lea potirul drept unica lor plată pentru ajutorul la asediu.
Auzim altă poveste a Graalului de la Guillaume de Tyr (1130-1190), arhiepiscop al Tirului cruciaţilor. Scriind despre Sfântul Potir pe la 1170, prelatul dezvăluie că "un vas dintr-un singur briliant verde, având formă de bol", ar fi fost găsit de cruciaţi într-o moschee din Cezarea (Caesarea) la anul 1101, şi este vorba aici despre Cezarea de pe coasta Samariei. Sfântul Apostol Pavel a vizitat Cezarea Samariei atât imediat după iluminarea lui de către Divinitate, cât şi în cea de a doua şi în cea de a treia călătorie misionară (Faptele 9:30, 18:22, 21:8). Genovezii, gândind că Sangraalul era cizelat dintr-un singur mirific smarald mare, l-au acceptat drept răscumparare a vieţii musulmanilor din Cezarea, în locul unei sume de bani în monedă. Potirul de smarald a fost trimis şi păstrat la catedrala San Lorenzo din Genova. Atunci când Napoleon Bonaparte a cucerit Italia, l-a inclus în prada de război. În consecinţă, Sfântul Potir aflat în Genova a fost expediat la Paris. Dupa eşecul napoleonian de la Waterloo, Sfântul Potir a fost retrimis în Italia. Un accident de transport, când potirul s-a spart, a revelat că materialul nu era smarald, ci sticlă verde de o extraordinară calitate, fabricată de alchimişti egipteni, probabil ca în atelierele saitice din delta Nilului. Revelaţia aceasta de după Waterloo a constituit preţios punct de sprijin pentru masonii din Ordinul Orientului. Vasul cel verde se păstrează şi acum la catedrala din Genova, sub numele de Sacro Catino. ( foto sus: Graal - la mijlocul Mesei Rotunde, tapiterie franceza de la inceptul sec. XII, sursa: Wikipedia, http://de.wikipedia.org/wiki/Gral)
Ori poate mai curând Miguel de Cervantes identifica “Potirul Sfânt” cu “Santo Cáliz”, marea cupă dintr-un singur cristal de agat păstrată la catedrala din Valencia. Pe latura pocalului este gravată o inscripţionare în araba coranică. Ciudat, dar pentru spanioli, această veche inscripţionare adăuga veridicitate “Potirului Sfânt” păstrat la Valencia. Cea mai veche referire a cronicarilor spanioli la “Santo Cáliz” datează din 1399. Când vasul de agat a fost obţinut de clericii de la mănăstirea Martin I de Aragon, în schimbul unei cupe de aur foarte banale, de la cineva care nu îi prevestea şi valoarea simbolică. Ajuns la Valencia, i s-a inventat uşor o legendă : “Santo Cáliz” ar fi fost adus din Ierusalim la Roma chiar de către Sfântul Apostol Petru!
S-a mai spus şi că Graalul ar fi vechiul mit despre Cornucopia (Cornul Abundenţei), revăzut şi revizuit de creştinism. Domnul Dan Culcer îmi semnalează această dovadă în Transilvania. În textul unui colind, şi din aceasta cauză veridicitatea lui ca mit pentru Cornucopia sporeşte, este invocată „floarea grâului” (sursa abundenţei) după invocaţia „Leroi dai, leroi Doamne!”. Surprinzător, apar în acel colind scurt, şi aluzii la ‚Drumul mătăsii’: „Asta-i casa, nus' de casă./ Şi-n mijlocul casiei/ Este-o masă de mătase;/ Şi-n mijlocul mesiei/ Este un pahar d-aur./ Şi-n toartza paharului/ Scrisă-i raza soarelui;/ Şi-n buza paharului/ Scrisă-i floarea grâului.” Colindul are un mesaj holistic exact din trecut, cu o unitate de măsură vitală şi pentru prezent. Căci impactul ambiental produs de poluarea sistemelor industriale în Europa se măsoară diferenţial acum, după 2000 AD, prin paharele de grâu pierdute la creşterea ‚încărcărilor poluante din mediu’ !
Miturile medievale pot fi analizate şi cu mijloacele manageriale cele mai noi. Legenda Graalului poate fi descompusă în cinci „nivele de realitate”, identificate prin cinci 'diagramări Pareto'. Aşa cum legenda ‚Cavalerului Alb’, ori ‚the White Kight’, este folosită ca nume în managementul modern pentru desemnarea unei anumite strategii de salvare economică a întreprinderilor cu mari dificultăţi, tot la fel, în prezent prin „căutarea Graalului” se mai înţelege şi „descifrarea realitatii” într-o situaţie complexă.
Căutarea Graalului continuă în viitor şi în spaţiul cosmic. Se întâmplă în paginile romanului sci-fi „Nova”, scris de Samuel R. Delany, unul dintre precursorii mişcării ‚cyberpunk’. În ‚Trei povestiri despre Atlantida’ („Atlantis: Three Tales”), scriitorul afro-american arată cum se evită conceptul de ‚negritute’ prin imersarea in spaţiul mitului oceanic "Atlantida", care se poate extinde oricând şi in ‚spaţiul cosmic’. Cutezătoare idee! Cred că şi noi, românii, avem drept la acest universalism pragmatic.
Dr. Titus Filipas
Minune
O statuie a Fecioarei Maria a început să plîngă
Statuia Fecioarei Maria dintr-un hostel din satul bavarez Heroldsbach a început să plîngă în urmă cu două săptămîni, iar preotul din localitate intenţionează să colecteze lacrimile şi să le trimită la un laborator pentru teste, informează Spiegel Online. Cîteva zeci de oameni au fost martori la acest eveniment: dintr-o dată, picături mari de apă au început să curgă pe bărbia statuetei. Pentru sceptici, fotografiile sînt greu de ignorat. Un credincios chiar a sărutat una din lacrimile care se scurgeau pe obrajii statuetei Fecioarei Maria. „Lacrimile aveau un gust sărat. Trebuie să fi fost lacrimi reale“, a spus Annegret Mewis. Fiecare dintre cei aproximativ 60 de credincioşi prezenţi au fost convinşi că asistă la un miracol. Cu toate acestea, preotul local, Dietrich von Stockhausen, nu a fost pregătit să creadă imediat în acest miracol. „Cînd cerul vrea să ne dea un semn, va fi unul pe care să îl putem înţelege. Nu va fi un semn atît de vag, şi nu unul atît de uşor de manipulat“, a spus el.
Statuia Fecioarei Maria dintr-un hostel din satul bavarez Heroldsbach a început să plîngă în urmă cu două săptămîni, iar preotul din localitate intenţionează să colecteze lacrimile şi să le trimită la un laborator pentru teste, informează Spiegel Online. Cîteva zeci de oameni au fost martori la acest eveniment: dintr-o dată, picături mari de apă au început să curgă pe bărbia statuetei. Pentru sceptici, fotografiile sînt greu de ignorat. Un credincios chiar a sărutat una din lacrimile care se scurgeau pe obrajii statuetei Fecioarei Maria. „Lacrimile aveau un gust sărat. Trebuie să fi fost lacrimi reale“, a spus Annegret Mewis. Fiecare dintre cei aproximativ 60 de credincioşi prezenţi au fost convinşi că asistă la un miracol. Cu toate acestea, preotul local, Dietrich von Stockhausen, nu a fost pregătit să creadă imediat în acest miracol. „Cînd cerul vrea să ne dea un semn, va fi unul pe care să îl putem înţelege. Nu va fi un semn atît de vag, şi nu unul atît de uşor de manipulat“, a spus el.
duminică, 6 ianuarie 2008
Rugaciunea parintilor pentru fii sai.
DOAMNE,DUMNEZEUL CERULUI SI AL PAMANTULUI,CARE CU INTELEPCIUNEA TA AI ZIDIT PE OM DIN TARANA SI AI SUFLAT IN FATA LUI SUFLARE DE VIATA ,FACANDU-L OM VIU ,VIETUITOR VREMELNIC SI VESNIC;APOI BINECUVANTANDU-L,AI ZIS;'CRESTETI SI VA INMULTITI,UMPLETI PAMANTUL SI-L STAPANITI';IAR IN CANA GALILEI PRIN UNICUL TAU FIU,ISUS HRISTOS,AI BINECUVANTAT NUNTA SI PRIN ACEASTA NASTEREA DE FII SI FIICE,CU ADANCA UMILINTA TE RUGAM,AJUTA-NE CU DARUL TAU,TOTDEAUNA A NE IMPLINI DATORIILE NOASTRE DE PARINTI,IN CRESTEREA BUNA A COPIILOR NOSTRI.DOAMNE ,DUMNEZEUL MILELOR,MILOSTIVESTE-TE SPRE NOI SI CASA NOASTRA SI IN MAREA TA BUNATATE VARSA CU IMBELSUGARE HARUL TAU PESTE TOTI COPIII NOSTRI,PE CARE TU NI I-AI DARUIT. MULT MILOSTIVE,DOAMNE ,CARE DAI HRANA PASARILOR CERULUI SI TUTUROR VIETUITOARELOR PAMANTULUI,CEL CE PAZESTI FLOAREA CE RASARE IN MIJLOCUL STANCILOR,HRANESTE,CRESTESI PAZESTE CU BINE SI PE COPIII NOSTRI.AJUTA-NE DOAMNE,SA RASADIM IN FIINTA LOR TOT CE-I BUN FOLOSITOR,SFINTEI BISERICI,NEAMULUI SI BINEPLACUT TIE,CA PRINTR-INSII SA SE PREAMAREASCA NUMELE TAU CEL SFANT.UMPLE-L ,DOAMNE,DE INTELEPCIUNE LUMINATA SI PRICEPERE SFANTA, CARE SE POGOARA DE LA TINE.APARA-I PE EI DE TOATE CURSELE VRAJMASILOR,VAZUTI SI NEVAZUTI.PORUNCESTE INGERILOR TAI ,CA TOTDEAUNA SA FIE CALAUZITORII SI POVATUITORII LOR LUMINATI,SPRE TOATE FAPTELE CELE BUNE.RUGAMU-NE TIE DOAMNE,DESCHIDE MINTEA LOR CA SA TE CUNOASCA PE TINE,CAT SE POATE MAI MULT.AMIN.
Dumnezeu si Iubirea
Dumnezeu si Iubirea
Cand Domnul vorbeste inimii - Gaston Courtois
Editura Pauline, Bucuresti, 2004
Cheama-Ma asa cum chemi Lumina care-ti poate lumina sufletul, asa cum chemi Focul ce-ti poate aprinde inima, asa cum chemi Taria ce-ti incordeaza energia. Cheama-ma mai cu seama ca pe Prietenul care vrea sa imparta cu tine intreaga-ti viata, ca pe Mantuitorul care doreste sa-ti purifice inima de egoism, ca pe Dumnezeul tau care nazuieste sa te asume chiar de pe acest pamant, asteptand sa te primeasca pe deplin in luma Vesniciei.
Viata sa-ti fie nesfarsit dialog cu Mine. Se vorbeste mult de dialog la ora actuala. De ce sa nu dialoghezi cu Mine? Nu sunt oare prezent in inima, scrutandu-ti imboldurile inimii, atent la gandurile tale, ingrijindu-ma sa-ti orientez dorintele? Vorbeste-mi simplu, fara sa iei seama la constructia frazelor. Sunt mai atent la ceea ce vrei sa spui decat la cuvintele de care te slujesti.
Cheama-ma in ajutor cu calm, cu blandete, cu iubire. Sa nu crezi ca sunt insensibil la afectiunea plina de gingasie. Da, Ma iubesti; dar dovedeste-mi-o mai mult.
Da, vorbeste-Mi fara preget despre tot ce te framanta. Iti las o larga initiativa. Sa nu crezi ca ceea ce te priveste pe tine, ma poate lasa indiferent, de vreme ce esti parte din Mine. Esential pentru tine este sa nu ma uiti, sa-mi vorbesti cu toata dragostea si increderea de care esti acum in stare.
Iti vorbesc in launtrul sufletului, in acel spatiu in care mintea ta se imbogateste prin comuniune cu a mea. Nu este nevoie sa intelegi limpede si de indata ceea ce-ti spun. Important este sa-ti lasi gandul sa se patruda cu al meu. Apoi vei putea talmaci si exprima.
Cu cat vor fi mai numeroase, in pofida piedicilor, greutatilor sau ispitelor datorate slabiciunii, momentele cand Ma vei cauta si Ma vei gasi pentru a Ma asculta, cu atat mai mult Spiritual Meu te va insufleti si te va invata nu doar ce iti cer sa spui, dar si ce iti propun sa faci - incredintat ca ceea ce vei spune si vei face va fi plin de rod.
Cuvantul Meu si lumina ce purcede din el confera adevarata dimensiune tuturor lucrurilor in sinteza iubirii mele nemarginite, in lumina vesniciei, dar fara sa stirbeasca valoare fiecarei fiinte si a fiecarui eveniment.
Cand Domnul vorbeste inimii - Gaston Courtois
Editura Pauline, Bucuresti, 2004
Cheama-Ma asa cum chemi Lumina care-ti poate lumina sufletul, asa cum chemi Focul ce-ti poate aprinde inima, asa cum chemi Taria ce-ti incordeaza energia. Cheama-ma mai cu seama ca pe Prietenul care vrea sa imparta cu tine intreaga-ti viata, ca pe Mantuitorul care doreste sa-ti purifice inima de egoism, ca pe Dumnezeul tau care nazuieste sa te asume chiar de pe acest pamant, asteptand sa te primeasca pe deplin in luma Vesniciei.
Viata sa-ti fie nesfarsit dialog cu Mine. Se vorbeste mult de dialog la ora actuala. De ce sa nu dialoghezi cu Mine? Nu sunt oare prezent in inima, scrutandu-ti imboldurile inimii, atent la gandurile tale, ingrijindu-ma sa-ti orientez dorintele? Vorbeste-mi simplu, fara sa iei seama la constructia frazelor. Sunt mai atent la ceea ce vrei sa spui decat la cuvintele de care te slujesti.
Cheama-ma in ajutor cu calm, cu blandete, cu iubire. Sa nu crezi ca sunt insensibil la afectiunea plina de gingasie. Da, Ma iubesti; dar dovedeste-mi-o mai mult.
Da, vorbeste-Mi fara preget despre tot ce te framanta. Iti las o larga initiativa. Sa nu crezi ca ceea ce te priveste pe tine, ma poate lasa indiferent, de vreme ce esti parte din Mine. Esential pentru tine este sa nu ma uiti, sa-mi vorbesti cu toata dragostea si increderea de care esti acum in stare.
Iti vorbesc in launtrul sufletului, in acel spatiu in care mintea ta se imbogateste prin comuniune cu a mea. Nu este nevoie sa intelegi limpede si de indata ceea ce-ti spun. Important este sa-ti lasi gandul sa se patruda cu al meu. Apoi vei putea talmaci si exprima.
Cu cat vor fi mai numeroase, in pofida piedicilor, greutatilor sau ispitelor datorate slabiciunii, momentele cand Ma vei cauta si Ma vei gasi pentru a Ma asculta, cu atat mai mult Spiritual Meu te va insufleti si te va invata nu doar ce iti cer sa spui, dar si ce iti propun sa faci - incredintat ca ceea ce vei spune si vei face va fi plin de rod.
Cuvantul Meu si lumina ce purcede din el confera adevarata dimensiune tuturor lucrurilor in sinteza iubirii mele nemarginite, in lumina vesniciei, dar fara sa stirbeasca valoare fiecarei fiinte si a fiecarui eveniment.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
